RELEASED: February 5th 2016
ARTIST: Nane
LABEL: Okapi Sound | Universal Music România
Plecat de acasă

Okapi Sound și Universal Music România prezintă astăzi, 5 februarie, primul album Nane, „Plecat de acasă”, disponibil atât în mediul online, cât și în format fizic (CD), în toate magazinele de specialitate din țară și în librăriile Cărturești.

După șase mixtape-uri lansate independent, Nane a finalizat primul său album, pe care îl lansează astăzi, după aproximativ trei ani de când a devenit oficial membru Okapi Sound.

Din Orșova-n Timișoara, din Timișoara în București. Cam ăsta e traseul pe care l-am urmat de la 19 la aproape 25 de ani, timp în care am adunat și mai multe experiențe despre care am scris.
Albumul conține 15 piese și recomand un play cap-coadă pentru un trip complet.

Plecat de acasă” e un fel de jurnal de călătorie!

, spune Nane despre album.

Plecat de acasă” conține 15 piese și colaborări cu Tranda, Junky, Mitză, DJ Oldskull și Angeles, pe care îl veți asculta pe trei dintre melodii. Materialul a fost mixat și masterizat integral de Grasu XXL și Cristi Dobrică, la Okapi Sound Studio.

Începând de pe 5 februarie, primul album Nane poate fi ascultat pe canalul oficial de YouTube Okapi Sound și prin intermediul platformelor de streaming disponibile (Apple Music, Google Play Music, Zonga, Deezer, Spotify, TIDAL și nu numai). În același timp, materialul este disponibil și pentru download, în iTunes sau Google Play. În format fizic (CD), „Plecat de acasă” poate fi comandat de pe Get Music sau găsit în toate magazinele de specialitate, în librăriile Cărturești din toată țara și în benzinării, începând de săptămâna viitoare.

© Okapi Sound 2015 | www.okapisound.com | Toate drepturile rezervate